Dupa multe zile de munca ne-a venit intr-un sfarsit bine meritata vacanta pe care am decis s-o petrecem pe litoralul romanesc, mai precis la Costinesti. Trecand peste senzatia de entuziasm data de plecarea trenului din gara, de privelistea oferita de Muntii Carpati atunci cand treci tocmai prin inima lor si de largul albastru ce se deschide nu mult dupa parasirea garii din Constanta, am ajuns sa constatam ca litoralul romanesc s-a schimbat oarecum.

Aspecte negative:

Incepem cu cea mai importanta parte a statiunii: plaja. Si-au facut aparitia o sumedenie de constructii, care dau zonei un aspect dezorganizat si strica privelistea oferita de conturul plajei de la Obelisc si pana la Epava Evanghelia.

Un alt aspect care ni s-a parut deranjant au fost zonele de siguranta a celor care inchiriaza jet ski-uri si alte echipamente, nu pentru ca ar fi prea mici si ar fi periculoase pentru turisti, ci pentru ca sunt amplasate unde plaja este cea mai aglomerata si in asa fel incat o imparte in sectoare. Problema pe care o produce este ca o mare bucata din apa de langa plaja nu este accesibila, iar partile accesibile sunt mult prea aglomerate.

Cu toate acestea, cea mai mare problema ramane tot curatenia. Nu pentru ca n-ar fi oameni care curata plaja sau locuri in care turistul poate arunca ce are de aruncat, ci pentru ca, trebuie sa fim sinceri, lipseste bunul simt. Plaja este plina ochi de flacoane, pahare si doze de bere, coji de seminte si mucuri de tigara.

Un mic experiment:

Vazand cum arata plaja, ne-am decis sa facem un mic experiment de bun simt. Am luat de pe plaja un pahar de bere si, stand intinsi pe patura, am inceput sa adunam mucurile de tigara, dopurile de la flacoane, deschizatoarele de la doze, betisoare de cafea si multe altele. Rezultatele au fost surprinzatoare. In mai putin de 5 minute am umplut paharul de 400 de mililitri cu murdarie de pe o suprafata nu mai mare decat a unui pat pentru o singura persoana. Am lucrat doar doi oameni.

Vazand cat de rapid s-a umplut primul pahar am decis sa mai luam unul. Am ridicat patura si am inceput sa adunam ce se afla sub ea, ajutati de un al treilea prieten. Nu ne-a luat mult si-am mai adus un pahar, luat tot de pe plaja. In total am umplut 3 pahare de pe o suprafata infima comparativ cu suprafata totala a plajei.

Insa, bucatica noastra de plaja a fost curata, cel putin pana a doua zi cand am revenit si totul era ca inainte. Am demonstrat totusi ca se poate ca in mai putin de 15 minute un cuplu sau un grup restrans de oameni pot curata suprafata pe care vor sa se aseze pentru urmatoarele cateva ore.

Incheiem aspectele negative cu ideea unui prieten cu referire la micul nostru experiment. Terasele din jurul plajei la cumpararea unui pahar de bere si returnarea acestuia plin de alte deseuri sa ofere gratis un alt pahar de bere. Noi suntem convinsi ca ideea aceasta ar functiona, insa ne intrebam cati dintre voi ati fi dispusi sa faceti acest gest fara sa primiti nimic in schimb.

Aspecte pozitive:

Mai degraba aspect pozitiv decat aspecte, deoarece un singur lucru ne-a atras atentia si de care am fost placut surprinsi. Si-au facut aparitia suvenirurile locale, adica mini statuete cu Obeliscul, cu Epava Evanghelia, magneti pentru frigider cu acestea si multe altele. Ne-a bucurat foarte mult ca am adoptat si noi aceasta practica, deaorece aceste mici suveniruri se vand foarte bine si nu doar aduc niste venituri in plus, ci duc numele locului vizitat mai departe.

Manastirea Agapia

Zidurile de un alb imaculat si turlele inaltate spre cer fac Manastirea Agapia sa para parte a unei alte lumi. Doar florile din pridvoare amintesc de frumusetea naturala a pamantului si imi arata ca pasesc intr-o manastire de maici.

Odata intrat in manastire, o puzderie de culori iti incanta privirea. Biserica manastirii, cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril e atestata documentar inca din secolul al XIII-lea. Manastirea a devenit un obiectiv turistic important abia in secolul al XIX-lea, datorita activitatii desfasurate aici de catre Nicolae Grigorescu.

In varsta de doar 20 de ani, marele artist realizeaza toata pictura interioara a bisericii, inspirandu-se din operele marilor maestri renascentisti. Frumusetea deosebita a picturii se datoreaza faptului ca pentru fetele sfintilor artistul realizeaza portrete ale maicilor si a altor oameni apropiati manastirii. Mai mult, proorocul Daniel reprezinta, de fapt, un autoportret al artistului.

Pictura extraordinara a bisericii nu este unica mostenire pe care Grigorescu o lasa Manastirii Agapia. Pictorul mai lasa in patrimoniul acesteia si alte 29 de icoane pictate in timpul sederii sale la manastire, expuse in prezent in muzeul din incinta, alaturi de alte obiecte de cult si vestigii religioase de mare pret.

La iesirea din manastire, mirosul de paine coapta imi umple narile. Desi imbatata de frumusetea manastirii, nu pot uita chemari mai lumesti si ma las prada poftei. Aproape uitasem gustul painii proaspat scoase din cuptor.

Manastirea Sihastria

Asezamantul monahal atestat documentar inca din secolul al XVII-lea a adapostit multi calugari cu frica de Dumnezeu, dar dintre acestia cel mai cunoscut pentru harul sau este parintele Cleopa. Oameni din toate colturile tarii soseau la manastire pentru a vorbi cu sfantul parinte, iar dupa moartea sa, Sihastria a devenit loc de pelerinaj pentru credinciosi. Chilia parintelui Cleopa ilustreaza prin fotografii viata plina a acestuia, iar un calugar mai tanar continua munca sa, oferind vorbe de duh, povete si binecuvantare credinciosilor.

Plecand de la chilii, o alee pavata te conduce spre cimitirul manastirii, unde bunul parinte Cleopa este ingropat la loc de mare cinste. Aici, credinciosii gasesc linistea si pacea sufleteasca.

Biserica manastirii, purtand hramul Nasterea Maicii Domnului, se inalta semeata pe un platou intins. Imaginea exterioara este una destul de banala, insa interiorul are un farmec aparte conferit de tablite cu povete ale parintelui Cleopa, montate pe peretii bisericii.

La plecarea din Manastirea Sihastria, gandul imi ramane la ochiul lui Dumnezeu, pictat pe unul dintre peretii turnului bisericii si la marele har al parintelui Cleopa.

Manastirea Voronet

Poate una dintre cele mai cunoscute manastiri romanesti, Voronetul si-a dobandit faima datorita albastrului unic in lume in care este varuit exteriorul.

Ctitorita de Stefan cel Mare, manastirea de maici poarta hramul Sfantul Mare Mucenic Gheorghe si a devenit obiectiv turistic de referinta pentru vizitatori din lumea intreaga.

Pictura exterioara a bisericii este de o frumusete deosebita, frescele fiind realizate la un inalt nivel artistic. Cea mai impozanta parte a picturii reprezinta totusi scena judecatii de apoi desfasurata pe toata fatada vestica. Desi partea estica este in stare foarte buna de conservare, cea sudica este vizibil deteriorata, iar cea nordica, expusa cel mai frecvent intemperiilor, nu mai pastreaza urmele frumosului albastru ce a facut celebra manastirea.

Voronetul este o bijuterie a patrimoniului cultural mondial, insa este o frumusete perisabila. Din acest motiv nu pot decat sa fiu in culmea fericirii pentru ca am avut ocazia sa vizitez manastirea.

Manastirea Moldovita

Trebuie sa recunosc ca dintre toate manastirile din Moldova vizitate de mine, Moldovita mi-a ramas in suflet. In spatele zidurilor puternic fortificate, se ascunde un mic colt de rai, imbracat in verde intens si impodobit cu flori multicolore, ingrijite atent de maicute binevoitoare.

Biserica manastirii, ctitorita de voievodul Petru Rares si purtand hramul Buna Vestire, se afla pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Pictura acesteia este alcatuita in intregime din fresce prezentand sfinti si diverse momente biblice.

In incinta manastirii este deschis si un muzeu unde sunt pastrate manuscrise din secolul al XV-lea, broderii si jiltul domnesc din timpul lui Petru Rares.

Manastirea Moldovita este o oaza de liniste atent conservata, ferita de rautatile lumii exterioare.

Foto: Andra Maria Costa

Cand vorbim despre pesteri ne gandim la relicve create de elemente naturale print-o armonizare perfecta, din inlantuirea Pamantului, apei si timpului. Ele sunt poarta catre o lume in care timpul pe care il cunoastem noi este inexistent, unde totul ramane neschimbat, iar urmele trecutului sunt pastrate pentru generatiile care urmeaza.

Daca privim o harta fizica a Romaniei vom vedea trei culori predominante in proportii egale, fapt ce denota echilibrul natural existent in spatiul carpato-danubiano-pontic. Cuvantul "pestera" ne duce automat in Muntii Apuseni, o insula muntoasa intr-o mare de campie si podisuri. Aici, intr-un imens depozit de carbonat de calciu, natura si-a dus la indeplinire misiunea si a creat tot ceea ce nu vedem dar stim ca exista sub picioarele noastre.

Ca sa intelegeti diversitatea acestor formatiuni, va voi insira, pe scurt, cateva cuvinte despre trei pesteri din judetul Bihor, lasandu-va pe voi sa descoperiti restul povestii.

Pestera Meziad ocupa un loc aparte printre pesterile deschise circuitului turistic din Apuseni. Ea se situeaza pe teritoriul comunei Remetea, la aproximativ 20 de minute cu masina din centrul municipiului Beius. Pestera este una neamenajata, iar pentru a putea fi vizitata mai intai se ia contact cu ghidul local. Este necesara cate o sursa de lumina individuala. Parcurgand galeriile pesterii observam nu doar peretii goi de stanca, ci si mici ghemotoace negre pe tavanul galeriilor, lilieci, astfel Pestera Meziad impunandu-se prin salbaticia sa.

La polul opus se situeaza Pestera Ursilor. Descoperita acum 35 de ani si introdusa in circuitul turistic in 1980 pestera este vizitata anual de peste 200.000 de turisti, atat romani cat si straini. pestera Ursilor este vizitabila de persoane apartinand tuturor categoriilor de varsta, fiind amenajata cu poteci betonate, balustrade si reflectoare. pestera exceleaza prin imensele depozite de oase apartinand ursului de caverna (Ursus spelaeus), la capatul traseului turistic in pestera fiind expus un schelet complet apartinand acestei specii, in pozitia in care a fost gasit. Deasemenea este impresionant numarul mare de formatiuni stalacmitice si stalactitice din pestera. Accesul se face prin localitatea Chiscau, comuna Pietroasa, la 14 km de DN 76 Oradea-Deva, deviere ce se face in Sudrigiu.

Pestera Vantului este cea mai lunga pestera din Romania masurand in jur de 47 km. Descoperita acum mai bine de jumatate de secol, pestera contine pe intrega sa lungime aproape toate formatiunile carstice cavernicole cunoscute. Fauna este una vasta alcatuita din lilieci, paianjeni, melci si miriapode. Accesul se face din comuna Suncuius, iar in 2003 s-au introdus in circuitul turistic 730 de metri din pestera. Pentru a face asta este nevoie in prealabil contactarea clubului custode care va va insoti in pestera.

In concluzie, despre pesterile Romaniei am putea vorbi in nenumarate volume, dar vorbele isi pierd rostul, atunci cand ochii vad ceea ce este cu adevarat acolo.

Oriunde ne-am hotari sa mergem si sa vizitam o pestera sa nu uitam ca noi suntem niste intrusi si nu stapani in acel loc. Acel spatiu a existat neatins de mana omului de mii de ani si va ramane la fel, noi suntem cei care trecem pe acolo cateva ore, timp nesemnificativ din viata unei pesteri, dar reusim sa distrugem o parte din lucrarea naturii in doar cateva clipe printr-o simpla atingere.

Cand auzim de Capitala Culturala Europeana, automat ne zboara gandul la orasul Sibiu, care in anul 2007 ne-a reprezentat in fata intregii Europe, dezvaluind tuturor atat trecutul, cat si prezentul cultural si a ajutat, prin acest statut, la o oarecare dezvoltare a turismului romanesc.

Ca sa intelegeti importanta unui asemenea statut va dezvalui un pic istoria din spatele acestui termen. Capitala Culturala Europeana este un proiect al Uniunii Europene, care a fost conceput de catre Melina Mercouri in anul 1983, pe atunci Ministru al Culturii in Grecia, si a purtat la vremea respectiva numele de Oras Cultural European, denumire schimbata in cea actuala in anul 1999.

Ideea din spatele proiectului este punerea in evidenta a aspectelor culturale aflate in diferitele zone ale Uniunii Europene, aspecte ce, in comparatie cu economia si politica, erau neglijate. Astfel, primul oras care a avut parte de acest statut a fost Atena, in anul 1985.

M-am hotarat sa scriu despre acest lucru dupa ce am citit pe cateva pagini de internet ca Romania ar putea fi reprezentata din nou in aceasta competitie de catre orasul Cluj-Napoca si orasul Timisoara, in anul 2020. Avand in vedere ca le-am vizitat pe ambele si am gustat un pic din cultura lor as putea spune ca alegerea este una foarte buna, ambele avand o istorie si o diversitate sociala si culturala de exceptie. Probabil va intrebati de ce doar in 2020. Pentru ca o tara nu poate participa la aceasta competitie numai la intervale de cativa ani.

Implicatiile pe care le are acest lucru sunt destul de mari, deoarece pentru a putea participa trebuie indeplinite mai multe conditii. Una dintre conditii este pregatirea unui proiect amplu cu evenimentele ce vor fi desfasurate pe perioada in care orasul detine titlul de Capitala Culturala Europeana. Insa pe mine nu aceasta parte ma impresioneaza, ci faptul ca pana la data in cauza sunt necesare lucrari intensive de reabilitare si reconstructie a orasului pentru a putea gazdui si prezenta acele evenimente intr-un ambient cat mai placut.

Si imi permit sa merg chiar mai departe de atat, gandindu-ma ca acest eveniment va schimba nu doar infatisarea oraselor in cauza, ci si comportamentul oamenilor fata de ceilalti cetateni romani, cat si fata de turistii straini, cu care timp de un an vor interactiona. Sper ca toate modificarile aduse sa nu fie doar pentru acel an, ci pentru viitor. Imaginati-va o Romanie cu cladirile-i vechi renovate, puse in valoare, cu cetateni respectuosi, rabdatori, intelegatori, cu piete pline de turisti dornici sa descopere cultura si traditiile acumulate in aceste doua milenii de istorie, cu un turism bazat nu doar pe munte si mare, ci si pe adevaratele valori, un turism complex si condus cu cap.

Faptul ca deja un oras din Romania a avut acest statut, iar acum alte doua il urmeaza ma face sa ma gandesc ca in sfarsit tara aceasta a pornit din loc si incetul cu incetul vom ajunge in rand cu celelalte tari si sper ca-n viitor si alte orase din Romania sa ajunga sa primeasca acest statut.

Drumul catre localitatea Garda nu este deloc usor, mai ales pentru incepatori. Acest fapt se datoreaza in primul rand soselei asemanatoare cu un svaiter si, in al doilea rand, unor portiuni de curbe stranse si serpentine. Nu vreau sa generalizez, pentru ca in zona Arieseniului soseaua e chiar foarte buna. Insa judetul Bihor nu se poate lauda cu cele mai bune drumuri.

Din Garda mai sunt vreo 10 km pana la Pestera Scarisoara. Pret de 1-2 km, desi ingust, drumul e bun. Apoi inca vreo 2 km cu pietris, cam ca drumul spre Sarmizegetusa Regia. Accesibil as spune eu, pe langa ce urmeaza dupa el. Dupa cei 3-4 km care pot fi parcursi cu orice masina, se afla un mic platou pe malul apei. Ce legatura are platoul? Ei bine, il puteti folosi pe post de parcare. Pentru ca de la platou drumul catre pestera face la stanga si incepe urcarea. Aici se termina cu "accesibilul". E practic imposibil sa iti chinui masina pe acolo; ori esti inconstient, ori esti plin de bani si nu-ti prea pasa de vehicol. Sau poate ai un 4x4 sau o Dacie buna de orice drum. In cazul acesta, urcare placuta!

Cand am gandit prima data articolul acesta, vroiam sa ma revolt (din nou) pentru lipsa de cai de acces cat mai bune catre obiectivele turistice. Ganditi-va cat s-ar dezvolta zona respectiva daca ar fi o sosea ca lumea pana sus la pestera. Vara, in perioadele cand turismul e in floare, am inteles ca ar fi sute de vizitatori. Cu o sosea buna si grupuri organizate de vizitare a pesterii, ar fi mii. Plus ca multi ar veni si pentru relaxare, pentru petrecut cateva zile in mijlocul naturii, in munti, fara a fi deranjati de zgomotele oraselor. Si tocmai asta e motivul care m-a facut sa renunt la dorinta de a ma revolta.

Mie mi-a placut foarte mult zona. Peisajele sunt superbe, esti inconjurat de pajisti verzi presarate cu capite si munti impaduriti din toate partile. Ici, colo, cate o vacuta mai paste la umbra unui copac si o babuta trebaluieste pe langa casa. Sunt putine case, putini locuitori aici, desi terenuri sunt foarte multe ingradite. Drumul anevoios ii impiedica sa construiasca si sa locuiasca acolo, deoarece curent si canalizare am inteles ca sunt. Unii si-au facut vile, pensiuni, insa nu le merge bine pentru ca turistii nu se inghesuie – cu ce sa se deplaseze pana acolo? N-au cu ce sa coboare in localitate in caz de nevoie. Si sa sune pe cineva sa ii ia cu masina, mai greu. Semnalul la telefon mai mult nu-i.

Vara mai treaca mearga, dar iarna... . Cei care inca isi mai duc veacul uitati de lume se aprovizioneaza prin toamna cu tot ce au nevoie, ca iarna e nenorocire pe drum. Noroc ca majoritatea au sanii si, in caz de nevoie, se descurca sa coboare pana in Garda. Dar tu ca turist, daca mai si mergi cu familia, ce te faci? Si, ironia sortii, cred ca iarna e superb pe acolo. Loc berechet de sanius, iar privelistea cred ca e geniala - o plapuma alba, nesfarsita, la picioarele tale.

Acum, ipotetic vorbind, hai sa vedem in ce s-ar transforma zona asta daca ar fi drum ca lumea: s-ar inghesui tot turistul avid dupa liniste si pace in natura. Ar incepe sa se inmulteasca pensiunile si hotelurile ca ciupercile dupa ploaie, ar fi o vanzoleala continua sus-jos. Iarna ar fi plin de schiori si “saniori”, iar vara ar campa corturile unele langa celelalte. Uitati-va la Arieseni: e plin-ochi de case, vile, pensiuni, hoteluri, moteluri, cabane, multe bagate una-n alta, de n-ai spatiu nici sa respiri. Vartopul da pe afara iarna, cum de altfel se-ntampla si la Stana de Vale, unde se-nghesuie masinile pe unde-apuca pe marginea drumului.

Pai eu vreau sa scot dimineata capul pe geam si sa inspir aerul curat de munte, sa admir bratele verzi ale naturii nesfarsite, sa am parte de liniste. Nu vreau sa vad cum turistii din vila de vis-a-vis isi dau jos claparii sau cum isi fac gratare in curtea vilei, nu vreau sa-mi fie frica sa ma dau cu sania sa nu cumva sa intru in cineva, nu vreau sa aud toata ziua buna ziua cum trec masinile pe strada. Nu vreau sa ma plimb printre corturi. Nu vreau sa vad un brad in spatele vilei, ci vreau toata padurea. Vreau pajistile verzi si proaspete, muntii inalti si racorosi in jurul meu, vreau inclusiv vacuta aia de care pomeneam mai devreme si care paste nevinovata la umbra.

Si uite-asa, nu vreau sa se faca drum ca lumea acolo si nici intr-o alta zona asemanatoare. In schimb, sunt de acord sa se imbunatateasca ofertele de transport Garda - Pestera Scarisoara si retur. Cei din Garda n-au stat cu mainile in san si au pus la bataie cateva Aro-uri si Dacii. Sunt si ATV-uri de inchiriat. Numai ca astia cu masinile nu-s mereu de gasit, mai ales daca nu e sezon, iar ATV-uri nu toti stiu conduce. Asa ca ar putea sa isi extinda afacerea pe chestia asta. Jos, in Garda, s-ar putea face o parcare maricica, eventual pazita, unde sa-si poata lasa omul venit de departe masina. De acolo, sa aiba posibilitatea sa fie dus - oricand - sus spre pestera sau undeva pe traseu - la o vila, o pensiune. Ar putea fi facut un program: vara se pleaca din ora in ora, iarna de 3 ori pe zi. Depinde cum e fluxul de turisti.

Trebuie sa intelegem ca nu in toate zonele frumoase trebuie ridicate statiuni, cu zeci de hoteluri si atractii, ci unele trebuie lasate in linistea lor, exploatate turistic cu bun simt, astfel incat frumusetea naturii sa nu aiba de suferit. In felul acesta eu zic ca s-ar mari numarul de vizitatori ai Ghetarului de la Scarisoara dar s-ar si pastra o moderatie in numarul de ofertanti de cazare si ar avea si turistii - ca mine - parte de linistea jinduita.

Foto: Andreea Iancu

Bugetul de promovare turistica externa al Romaniei, care se ridica la circa 5 milioane de euro pentru anul 2010, este unul auster si ar trebui majorat pentru a obtine rezultate satisfacatoare, a declarat Tim Grosse, directorul general al TUI Romania.

Am intalnit aceasta fraza pe mai multe website-uri si dupa un timp am hotarat sa astern si eu cateva cuvinte legate de aceasta problema. Citind articolele am aflat ca Romania are un buget alocat promovarii turistice mult inferior tarilor din apropiere.

Este adevarat ca bugetul tarii noastre este ca un maruntis pe langa bugetele altora, Croatia cu 30 milioane de euro, Grecia cu 57,8 milioane de euro si Turcia cu 100 milioane de dolari, insa nu trebuie sa uitam unde se situeaza cele trei tari si unde ne situam noi.

Toate cele trei tari mai sus mentionate au pus mare accent pe turism in ultimii ani. Am avut privilegiul sa vizitez atat Grecia, cat si Croatia si pot spune ca ambele depasesc conditiile pe care le poate oferi Romania. Aici apare problema, de ce sa investim in promovare turistica o gramada de bani cand noi ar trebui sa investim in conditiile oferite.

Tot timpul m-am gandit ca cel mai simplu exemplu in acest sens este turistul venit din Germania, spre exemplu, la noi in tara. Vine omul, se asteapta la conditii bune, nu le primeste, merge inapoi la el in tara si zice prietenilor ca Romania nu se ridica la nivelul asteptarilor, si uite asa imaginea tarii se strica.

De ce ar trebui sa investim mai multi bani in promovare? Vor veni turistii un an sau doi, pana inteleg cum merg lucrurile pe la noi si dupa se vor orienta catre alte destinatii. Daca tot e sa facem o investitie, de ce sa nu o facem pe termen lung?

Ce poate insemna termen lung? Un exemplu bun ar fi curatenia. Acest termen poate schimba radical viziunea turistului despre un anumit loc. Daca e sa ne gandim la situatie, nu o ducem bine la acest capitol. Gandul ma duce la plaja din statiunea Costinesti, care pe langa nisip contine mucuri de tigara si flacoane de plastic.

Nici la munte situatia nu e mai roz, turistii aruncand in stanga si-n dreapta ambalajele produselor consumate. Adevaru-i ca aici intra si bunul simt al cetateanului, care din respect pentru ceilalti ar putea sa arunce la gunoi ce are de aruncat, dar tot atat de adevarat este ca probabilitatea ca pe o raza de o suta de metri sa nu fie niciun cos de gunoi este mare.

Am putea vorbi despre probleme si solutii saptamani intregi, insa daca ne pierdem in vorbe uitam esentialul. Ar trebui sa incepem sa schimbam, incet, dar sigur, aspectul acestei tari. In bine, evident.