Trebuie sa recunoastem ca, in comparatie cu alte tari din Uniunea Europeana, la capitolul turism stam cam prost. Ce au unii, avem si noi, dar noi de ce nu le punem in valoare?
Ce au altii:
Imi aduc aminte de cele doua vizite pe care le-am facut grecilor. Doi ani la rand am fost sa le vad tara, sa le savurez litoralul, cultura si cam tot ce aveam sa intalnesc.
Printre locurile pe care le-am vizitat se numara si manastirile de la Meteora, insa nu despre complexul monahal doresc sa vorbesc in acest articol, ci despre un mic atelier de la poalele stancilor, unde o mana de oameni iscusiti pictau, restaurau, ciopleau fel de fel de icoane, statuete si alte suveniruri, pe care ulterior le puneau spre vanzare.
Cand am intrat, ne-au servit cu un paharel de bautura traditionala, dupa care ne-au prezentat tehnicile pe care le aplica mesterii, in functie de tipul de icoana sau obiect la care lucreaza. Apoi am fost indrumati catre magazinul atelierului.
Preturi pentru toate buzunarele, de la cativa euro, pana la cateva sute, chiar mii. Obiecte de la cele mai mici, la cele mai mari, o varietate destul de impresionanta, astfel incat fiecare om ce trece pe la ei sa cumpere ceva, fie ca e pur simbolic sau va fi un punct de atractie in casa acelui om.
Eu am lasat cate 40 de euro de ambele dati. Nu este o suma extraordinara, dar daca e sa inmultim cu numarul de oameni dintr-un autocar si cu numarul de autocare ce opresc in lunile in care lucreaza acest atelier se ajunge la o insiruire lunga de cifre.
Ce avem noi:
Mesteri avem. Traditie si istorie din care sa ne inspiram avem. Ateliere avem. Le avem pe toate si totusi parca ceva lipseste, acel ceva care ar trebui sa uneasca toate elementele. Acel ceva este, dupa parerea mea, Muzeul Satului.
Nu ma refer aici la Muzeul Satului din Bucuresti sau Sibiu sau Timisoara, ci la idee in general.
Imaginati-va un astfel de complex cultural, care pe langa cladirile traditionale sa aiba ateliere de facut obiecte din lemn, vase din ceramica, icoane pe lemn, sticla sau panza, diferite panze la razboi, in care mesterii sa lucreze dupa metodele vechi, iar turistii sa-i poata admira in timp ce acestia-si practica meseria.
Pe langa ateliere sa se deschida si magazine in care sa se vanda o gama foarte larga de obiecte, de la iconite si lingurite de lemn, cioplite si pictate, la adevarate opere de arta, cu preturi pentru toate buzunarele.
Pe langa ateliere si magazine sa se deschida scoli de vara sau tabere scolare pentru elevii din clasele primare, unde sa invete cei mici traditiile si meseriile practicate de mesterii populari. Si uite asa lista poate continua. Cu un gram de imaginatie se poate ajunge departe.
Insa, nu este suficient sa ridicam aceste muzee la anumite standarde. Trebuie sa redirectionam turistii spre complexele culturale, astfel incat sa opreasca autocarele la intervale de 30 de minute, cel mult o ora, sa le punem la dispozitie ghizi care vorbesc mai multe limbi, sa le expunem istoria zonei si tehnicile folosite de mesteri la realizarea obiectelor si multe multe altele.
Per ansamblu este un proiect destul de mare, insa se poate realiza cu ajutorul unor investitii si a unor minti care sa rezolve cat mai eficient logistica unui asemenea proiect, un proiect pe termen lung, care ar putea aduce sume mari de bani in tara, ar putea schimba imaginea tarii si la urma urmei ne-ar putea invata si pe noi sa nu ne uitam trecutul si traditiile.
Impartaseste-le si celorlalti prin:
Facebook
